To top
8 iun.

FESTIVAL STYLE

California are Coachella, dar și noi avem festivalurile noastre: The Mission şi SummerWell sunt doar două dintre ele. Atât în București, cât și la malul mării vom avea parte de o serie de festivaluri de muzică, unele cu tradiție deja, altele noi, însă majoritatea cu programe interesante și artiști cool, care merită ascultați cel puțin o dată. Dar indiferent unde au loc, festivalurile cer o ținută adecvată, însă nicidecum costisitoare. După părerea mea, cel mai indicat este sa adopți un stil vestimentar cât mai simplu, dar în acelasi timp să fie în tendințe. Mai jos am facut o selecție cu câteva ținute potrivite pentru festival.

qonique_03

Fie că te inspiri din stilul vestimentar al vedetelor sau din aria genului muzical, fie că urmezi stilul personal, important este să te simți confortabil și să ai libertate de mișcare – tocurile cui și pantofii incomozi cred că ar trebui scoși de pe această listă 🙂  Poartă sandale gladiator, tenisi sau o pereche de cizme tip ciocată și îți garantez că te vei simți mult mai bine. Geanta este un element foarte important într-un astfel de cadru – este exclus să porți geantă de mână sau de umăr!! Mai degrabă alege un model de geantă-sac, de mici dimensiuni în care să bagi lucruril strict necesare pe care să le iei cu tine. Dacă geanta are și câțiva franjuri, cu atât mai bine.

qonique_02

qonique_01

Accesoriile sunt extrem de importante atunci cand mergi la un festival, ele pot transforma orice ținută, chiar și una plictisitoare. Brățările colorate sau lanțurile de diferite lungimi vor face diferenta, iar dacă ești puțin mai îndrăzneață, câteva pene prinse în păr te vor scoate cu siguranță din anonimat. Nu uita acasă nici ochelarii de soare, palaria sau, de ce nu,  bijuteriile nonconformiste cu pene.

qonique
qonique

Jeanșii scurți sunt cool și pot fi combinați cu o mulțime de piese – de la topuri casual, bluze supradimensionate, tricouri inscripționate până la cămăși. Fusta și pantalonii maxi sunt și ele la fel de confortabile și îți permit să te miști în voie, să dansezi, să stai pe iarba…în plus sunt și foarte la modă sezonul acesta așa că, poartă-le cu încredere. Rochițele gen ii nu se vor demoda niciodată, ba din contră, foarte multe vedete internaționale le poartă cu încredere în diferite situații.

qonique_05
qoniqueAcum ești pregătită pentru concert! Cu ținuta potrivită nu mai rămâne decât să fii într-o companie plăcută și să dansezi cât poți de mult!

Foto source: Pinterest

Adina Vîlcea
1 Comment
  • ioana

    interesant articolul 🙂

    8 iunie 2015 at 14:44 Răspunde

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.